De o bună bucată de vreme, canapeaua din sufragerie a devenit cel mai bun prieten al tău. Aveți o legătură foarte specială, astfel încât îți este aproape imposibil să te desparți de ea. Ai un stil de viață sedentar, iar asta a început să se observe cu ochiul liber. Se vede atunci când te urci pe cântar și se simte chiar și atunci când faci cei câțiva pași până la magazinul de la colțul străzii. Parcă te miști tot mai greoi, iar articulațiile picioarelor te dor cu fiecare pas pe care îl faci. Te gândești că poate sunt semne de bătrânețe, însă corpul tău vrea să-ți spună cu totul altceva. Adică să renunți la stilul de viață sedentar și să faci mai multă mișcare. Primele care se vor bucura de faptul că nu mai ești sedentar vor fi articulațiile. Mai departe vei afla cum poți să le redai mobilitatea.
Efectele sedentarismului. Ce se întâmplă în corp atunci când nu faci mișcare
Din rândurile de mai sus ți-ai făcut o idee despre ceea ce înseamnă să fii sedentar și ce impact are acest stil de viață asupra organismului. Trebuie să știi însă că efectele unui stil de viață sedentar asupra organismului nu se rezumă doar la ceea ce am scris până acum. Sedentarismul te privează de multe dintre lucrurile frumoase de care te bucurai înainte de a decide că e mai bine să stai toată ziua în casă. A fi sedentar înseamnă expunerea la pericolul de a apărea numeroase afecțiuni sau de accentuare a simptomelor pe care acestea le au, în cazul în care suferi de o afecțiune cronică.